Gustul ca patrimoniu: relația dintre hrană, terroir și tradițiile culinare

2024

Gustul ca patrimoniu continuă demersurile dezvoltate de asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare care au în centru gastronomia ca parte a patrimoniului cultural imaterial.

Partenerii proiectului: Culinartiv, Observator Gastronomic și Modernism

Un proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării”.

Principalele activități ale proiectului

  • 4 ateliere gastronomice, organizate în Timișoara prin implicarea unor bucătari, persoane pasionate de gătit, bloggeri culinari

 

Atelierele își propun să valorifice ingrediente de sezon și din surse sustenabile, să promoveze rețete tradiționale sau reinterpretate, precum și principii de reducere a risipei alimentare.

Cum se traduce sustenabilitatea în bucătărie – este una dintre întrebările principale pe care o adresăm de mai mulți ani.

Prin atelierele gastronomice am pus în evidență, prin exemple foarte practice, cum putem reinterpreta rețete vechi, reduce risipa alimentară și valorifica produse locale, provenite dintr-o agricultură sustenabilă.

Prin atelierele gastronomice am pus în evidență, prin exemple foarte practice, cum putem reinterpreta rețete vechi, reduce risipa alimentară și valorifica produse locale, provenite dintr-o agricultură sustenabilă.

Atelierele gastronomice au fost organizate prin implicarea următorilor invitați: Botineșteanu Radu, Chykaliuk Iryna, D’Alfosno Pierre, Gheorghică-Chirilă Anca, Morar Andreea, Pătroi Andreea, Tănăsuc Andra.

Am avut alături de noi bucătari profesioniști, bloggeri culinari și persoane pasionate de gătit. Totodată, am colaborat cu elevi de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara, care au fost implicați în pregătirea și servirea preparatelor, sub îndrumarea unui mentor.

Mentor: Gordan Delia, profesor Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara

Elevi implicați: Caragena Laurențiu, Căițanu Ianna, Dundi Daniel, Lungu Denisa, Preduț Melinda

Reguli pentru un gătit conștient și etic

În organizarea fiecărui atelier, invitații au respectat câteva reguli importante:

  • Rețete care reflectă specificul cultural sau opțiuni de consum etic
  • Utilizarea de ingrediente sezoniere și sustenabile, provenite din surse locale: de cele mai multe ori, legumele au fost achiziționate din piață  sau chiar din coșurile ASAT-Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești. Pentru produsele care nu sunt disponibile la nivel local, s-a optat pentru produse certificate ecologic sau Fair Trade
  • Rețete care promovează reducerea risipei alimentare
În paginile acestei broșuri veți descoperi rețetele propuse în cadrul celor patru ateliere organizate, informații despre ingredientele folosite și sfaturi practice pentru gătitul sustenabil. Vă invităm să parcurgeți și să încercați fiecare rețetă, să savurați rezultatele și să împărtășiți bucuria unei mese conviviale, alături de oameni dragi.

Dorim să încurajăm gătitul acasă, prin rețete simple și nutritive, adaptate stilului de viață modern, dar și schimbărilor climatice pe care le traversăm.

  • 4 expediții culturale gastronomice organizate în diferite zone din țară

Se urmărește identificarea unor inițiative valoroase de conservare și promovare a patrimoniului gastronomic

  • 1 masă rotundă ce abordează tema patrimoniului gastronomic

Masa rotundă aduce împreună cercetători, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, experți în gastronomie și reprezentanți ai autorităților locale.

Pe 6 octombrie 2024, a avut loc masa rotundă „Gustul ca Patrimoniu”, un eveniment care a explorat conexiunile profunde dintre hrană, terroir și tradițiile culinare, însoțit de o expoziție foto și o degustare de produse locale. Evenimentul a reunit experți din domeniile agriculturii, gastronomiei și cercetării pentru a analiza cum terroir-ul și biodiversitatea influențează gustul autentic al produselor locale.
Programul mesei rotunde:

  • Relația hranei cu terroir-ul: discuții despre influența factorilor locali – sol, climă, biodiversitate – asupra gustului și calității produselor, cu exemple concrete de produse locale certificabile.
  • Rolul cercetării în inventarierea și protejarea patrimoniului local: importanța proiectelor de cercetare și inventariere în conservarea tradițiilor culinare.
  • Inițiative pentru promovarea gastronomiei locale: impactul punctelor gastronomice locale, experiențele culinare autentice, lanțurile alimentare scurte și rolul autorităților locale în promovarea gastronomiei sustenabile.

Activități conexe:

  • Lansarea expoziției foto „Gustul ca patrimoniu”
  • Degustare de produse locale: o experiență culinară care a oferit participanților șansa de a descoperi arome autentice din diverse regiuni ale României

Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici

  • 4 materiale digitale, realizate pe baza unor interviuri cu reprezentanți ai unor modele de bune practici din Italia și Franța

 

-din domeniul gastronomic și al educației pentru o alimentație sustenabilă

  • Next ProjectCultura sustenabilității în școlile din Timișoara

About Salient

The Castle
Unit 345
2500 Castle Dr
Manhattan, NY

T: +216 (0)40 3629 4753
E: hello@themenectar.com