Mâine durabil pentru toți

2023-2024

Prin proiectul Mâine durabil pentru toți – Făurim o poveste și o voce comună pentru activarea cetățenilor în sectorul dezvoltării durabile” ne propunem să contribuim la creșterea vizibilității și recunoașterii urgențelor cu care ne confruntăm la nivel climatic prin eliminarea firelor de comunicare dispersată și dezvoltarea de sinergii între diverse inițiative implementate în domeniul dezvoltării durabile.

Ne propunem să facilităm misiunea publicului larg de a identifica și înțelege corect demersurile organizațiilor implicate în promovarea dezvoltării durabile. Urmărim construirea unui mesaj comun, cu obiectivul de a crește implicarea cetățenilor în demersuri colective, din domeniul dezvoltării durabile.

În contextul în care România și-a asumat îndeplinirea celor 17 obiective de dezvoltare durabilă – ODD până în 2030, rămâne o provocare importantă modul în care se va realiza acest lucru.

Obiectivul acestui demers vizează implicit creșterea echității sociale la nivelul Uniunii Europene, cu respect față de economiile locale, micii producători și structuri de economie socială deopotrivă la nivel european și în statele în curs de dezvoltare.

Proiectul este derulat de Asociația Mai bine (Iași), în parteneriat cu Asociația REPER21 – Rețeaua Europeană pentru Promovarea unei Economii Responsabile (București) și CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare (Timișoara), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă în valoare de 74.340,00 Euro și este derulat în perioada 1 mai 2023 – 30 aprilie 2024.

 

Pe termen lung, dincolo de aceste 12 luni de implementare a proiectului, viziunea celor 3 asociații este de a continua comunicarea principalelor mesaje către comunități din ce în ce mai variate, către publicuri din toate zonele țării. Înainte de toate, interesul comun rămâne acela de a respecta din ce în ce mai mult resursele planetei și de a spori vizibilitatea problemelor iminente cu care ne confruntăm la nivel de mediu. Creăm, împreună, un mâine durabil pentru toți.

Poveștile de mai jos fac parte din „Dezvoltarea durabilă prin vocile a 9 organizații din România – 9 imersiuni în ce a fost ieri pentru a construi un Mâine durabil”.
10 protagoniști din 9 organizații cu o lungă experiență de mediu și dezvoltare durabilă din România au împărtășit cu noi, în cadrul a 9 interviuri, amintiri din începuturile lor ca activiști și ce i-a motivat să continue, să dezvolte și să își consolideze acțiunile activiste. Cele 9 povești ne ajută să aflăm ce motivații și valori au animat începuturile activiste ale fiecăruia și fiecăreia, cum acestea s-au intersectat și ce pârghii au găsit protagoniștii pentru a-și menține traseele activiste într-o lume complexă, imprevizibilă și plină de provocări politice, sociale, economice și ecologice.

Găsiți selecții din interviuri mai jos și materialele integrale AICI.

profile maine durabil

Bogdan Gioară, REPER21

Ai 20 de ani și tocmai a căzut regimul comunist. Atât vârsta cât și contextul sunt potrivite să devii activist. Adică să vrei să lupți, să-ți începi ieșirile în stradă,…
cries
March 18, 2024
profile maine durabil

​​Oana Neneciu, ECOPOLIS

Roșia Montană, Delta Dunării și calitatea aerului, activismul din stradă și cel de la birou, refuzul de a face compromisuri financiare și în cele mai descurajatoare bucăți din viață, studii…
cries
March 18, 2024
profile maine durabil

Mihaela Vețan, CRIES

Pare că uităm. Pare că ne luăm cu alergatul pe roata rutinei și trecem cu vederea, cu mintea că școala (de toate felurile ei, a se citi „învățarea”) ne-a adus…
cries
March 18, 2024
  • Previous ProjectCultura sustenabilității în școlile din Timișoara

  • Next ProjectReFashion

About Salient

The Castle
Unit 345
2500 Castle Dr
Manhattan, NY

T: +216 (0)40 3629 4753
E: hello@themenectar.com